Esența tezei dezvoltate în această carte constă în articularea antropologiei spirituale a Sfântului Ioan Casian și relevanța ei pentru omul de azi. Pornind de la scrierile fundamentale casiniene – „Instituțiile (Instituțiile cenobitice)” și „Convorbirile duhovnicești” – autorul identifică și urmărește „firul roșu” al viziunii despre devenirea omului în Hristos. Această viziune se structurează, potrivit analizei sale, în patru trepte sau etape majore: homo exterior (omul exterior), urmat de puritas cordis (curăția inimii), care pregătește nașterea homo interior (omul lăuntric), culminând în experiența oratio ignita – „rugăciunea aprinsă” sau contemplativă. În aceste patru etape, deslușim traseul de la exterioritatea dispersată a omului căzut la interioritatea unificată prin har și asceză, până la comuniunea mistico-liturgică cu Dumnezeu. Purificarea inimii apare ca pivot al întregului demers: este nu doar o treaptă intermediară, ci condiția indispensabilă a vederii lui Dumnezeu – „Fericiți cei curați cu inima, căci aceia vor vedea pe Dumnezeu” (Matei 5, 8). Sfântul Ioan Casian însuți subliniază că toate nevoințele ascetice au ca țintă imediată această curăție a inimii, fără de care ținta finală – Împărăția lui Dumnezeu – nu poate fi atinsă. Prin urmare, antropologia sa spirituală este una dinamică și teleologică: omul este chemat la o transformare profundă, de la starea sa exterioară, prins în patimi și preocupări trecătoare, la starea de om lăuntric, luminat de prezența harului și a rugăciunii neîncetate.