Sfântul Grigorie Dialogul – Texte alese

Preț: 16,9 RON

Sfântul Grigorie Dialogul – Texte alese, selecție texte, introd. și comentarii de preot Adrian Agachi, București, Ed. Cuvântul Vieții, 2020, ISBN 978-606-9698-06-8.

Editura Cuvântul Vieții propune cititorilor săi un prim volum cuprinzând texte comentate din opera unui mare Părinte apusean, Sfântul Grigorie Dialogul. Având în vedere că în anul 2020 s-au împlinit 1540 de ani de la nașterea marelui ierarh și că, în Biserica Ortodoxă, în timpul Postului Mare se săvârșește Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte Sfințite atribuită tot cunoscutului păstor de suflete al Romei, cartea de față reprezintă un prinos de cinstire în amintirea misiunii sale pastorale deosebite.

Lucrarea prezintă o serie de teme importante atât pentru credincioși, cât și pentru ierarhia clericală. Trebuie remarcat faptul că Sfântul Grigorie Dialogul a întreprins atât o activitate deosebită în interiorul Bisericii, cât și din punct de vedere politic, îndeplinind, până la numirea sa ca ierarh al Romei, funcțiile de prefect al aceluiași oraș și apocrisiar (trimis, ambasador) al papei la curtea din Constantinopol. Sfaturile sale sunt utile, așadar, mai multor categorii sociale, evidențiind profunda sa înțelepciune dobândită în decursul vieții.

Selecție texte, introducere și comentarii de preot Adrian Agachi.